Nu, nu a castigat un Grand Slam (inca) la Montreal, ci doar un turneu Premier 5, dar maniera si jocul aratat de Simona saptamana trecuta, ne dau mari sperante si ca trofeul mult dorit nu se v-a lasa multa vreme asteptat.
Dupa inceputul de an slab aratat de Simona si temerile in ceea ce o priveste, Simona reuseste cu paci mici dar siguri sa revina acolo unde ii este locul. Doar 3 meciuri a pierdut de la Madrid incoace, si tot de atunci a castigat 3 turnee, dintre care 2 consecutive, revenind din nou pe locul 3 mondial si urcand tot pe 3 in Race to Singapore.
Poate finala nu a fost printre cele mai reusite meciuri, dar forma si dorinta de victorii aratata in meciurile cu Kusnetsova si Kerber ne-au aratat nivelul bun al SImonei din acest moment. Aseara, o Simona cam obosita a facut fata cu brio ghiulelelor trimise de Madison Keys si a stiut sa-si conserve si consume exact atata energie de cat a avut nevoie pentru a castiga acel meci si trofeul. Keys a gresit foarte mult iar Simona a stiut sa speculeze la maxim acest lucru, experienta spunandu-si cuvantul totodata.
Finalista anul trecut la Rogers Cup, pierde in finala dupa abandon din cauza unor probleme medicale, iar anul acesta, la 40 de ani la primul 10 al Nadiei la Montreal, Simona castiga trofeul in fata unui public roman numeros.
Si de parca nu era suficient, ajunge alaturi de Monica in finala de dublu, dupa ce acestea au primit un Wild Card, invingandu-le pe traseu pe favoritele 2, si pierzand in finala pana la urma in fata mult mai experimentatelor Makarova/Vesnina. A fost un meci frumos in care fetele au luptat pana la ultima minge si poate o pereche de dublu de viitor.
Simona sare peste JO si isi va lua o pauza de 2 saptamani pana la Cincinnati, se va antrena cel mai probabil in Las Vegas alaturi de Darren, dupa 3-4 zile de odihna binemeritata.
Povestea de vis continua, desi, a fost intrerupta o perioada, trebuie sa avem mai multa incredere in Simona si in dorinta ei de a se afla acolo sus. Nu poate mereu asta, iar noi, popor exigent, o "taxam" ori de cate ori are scapari, uitand de munca din spatele succesului. Simona este o fighter girl, o mana de om, mai scunda uneori decat copiii de mingi, ce continua sa ne bucure cu fiecare victorie si trofeu ridicat deasupra capului cand nu ai cum sa nu vibrezi de emotie la auzul numelui ei strigat de un stadion arhiplin.
Dupa inceputul de an slab aratat de Simona si temerile in ceea ce o priveste, Simona reuseste cu paci mici dar siguri sa revina acolo unde ii este locul. Doar 3 meciuri a pierdut de la Madrid incoace, si tot de atunci a castigat 3 turnee, dintre care 2 consecutive, revenind din nou pe locul 3 mondial si urcand tot pe 3 in Race to Singapore.
Poate finala nu a fost printre cele mai reusite meciuri, dar forma si dorinta de victorii aratata in meciurile cu Kusnetsova si Kerber ne-au aratat nivelul bun al SImonei din acest moment. Aseara, o Simona cam obosita a facut fata cu brio ghiulelelor trimise de Madison Keys si a stiut sa-si conserve si consume exact atata energie de cat a avut nevoie pentru a castiga acel meci si trofeul. Keys a gresit foarte mult iar Simona a stiut sa speculeze la maxim acest lucru, experienta spunandu-si cuvantul totodata.
Finalista anul trecut la Rogers Cup, pierde in finala dupa abandon din cauza unor probleme medicale, iar anul acesta, la 40 de ani la primul 10 al Nadiei la Montreal, Simona castiga trofeul in fata unui public roman numeros.
Si de parca nu era suficient, ajunge alaturi de Monica in finala de dublu, dupa ce acestea au primit un Wild Card, invingandu-le pe traseu pe favoritele 2, si pierzand in finala pana la urma in fata mult mai experimentatelor Makarova/Vesnina. A fost un meci frumos in care fetele au luptat pana la ultima minge si poate o pereche de dublu de viitor.
Simona sare peste JO si isi va lua o pauza de 2 saptamani pana la Cincinnati, se va antrena cel mai probabil in Las Vegas alaturi de Darren, dupa 3-4 zile de odihna binemeritata.
Povestea de vis continua, desi, a fost intrerupta o perioada, trebuie sa avem mai multa incredere in Simona si in dorinta ei de a se afla acolo sus. Nu poate mereu asta, iar noi, popor exigent, o "taxam" ori de cate ori are scapari, uitand de munca din spatele succesului. Simona este o fighter girl, o mana de om, mai scunda uneori decat copiii de mingi, ce continua sa ne bucure cu fiecare victorie si trofeu ridicat deasupra capului cand nu ai cum sa nu vibrezi de emotie la auzul numelui ei strigat de un stadion arhiplin.
